În fiecare zi, la margini de drum, câteva pagini dintr-un volum care, de obicei, nici nu arată bine mă transformă în altceva, în altcineva.

Nu renunţ la ceea ce cred: că desuetudinea nu e boală, că unei cărţi îi şade mai bine pe hârtie, că pe sub pleoape există uneori “chestii”, că pragmatismul este trecător, că te poţi opri oricând să asculţi un copac sau să mângâi capul cuminte al unui câine.

Dacă eşti aici şi nimic din toate astea nu îţi spune ceva, atunci ai greşit adresa.

În rest, soarele va răsări şi mâine, indiferent ce-ar fi. Dar dacă cineva va cuprinde asta în cuvinte, poate mai mulţi îşi vor aminti de el, poate mai mulţi îl vor vedea.